Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Cristi Săpunaru dă verdictul: „Echipa cu cele mai bune benzi din Superliga! Mulți sunt tentați poate să se gândească întâi la asta, dar…”. EXCLUSIV

Cristi Săpunaru dă verdictul: „Echipa cu cele mai bune benzi din Superliga! Mulți sunt tentați poate să se gândească întâi la asta, dar…”. EXCLUSIV

Cristi Săpunaru dă verdictul: „Echipa cu cele mai bune benzi din Superliga! Mulți sunt tentați poate să se gândească întâi la asta, dar...”. EXCLUSIV

Cristi Săpunaru a fost unul dintre cei mai buni fundași laterali români din 2000 până azi, cu toate că a evoluat atacant la începutul carierei, mijlocaș defensiv și fundaș central spre finalul ei. Fost internațional cu 36 de meciuri pentru România, triplu campion al Portugaliei și câștigător de Europa Leagaue cu FC Porto, a rămas în țară sufletul Giuleștiului, după ce a îmbrăcat în trei rânduri tricoul Rapidului (2006-2008, 2015, 2021-2025) și a cucerit Cupa și Supercupa României.

Retras de curând, Cristi Săpunaru a acceptat provocarea ProSport de a oferi un verdict pe o temă interesantă legată de realitatea din Superliga acestui sezon: care este echipa cu cele mai bune benzi? Care formație se bazează pe cea mai bună configurație fundaș lateral – extremă, atât pe flancul stâng, cât și pe cel drept?

Care este echipa cu cele mai bune benzi din Superliga?

Un exercițiu inedit la care Săpunaru, prin prisma experienței lui interne și internaționale, oferă un răspuns tranșant, așa cum au fost mai toate în cariera lui, pe teren și dincolo de acesta!

Campioana FCSB se bazează, la nivel de titulari, pe Crețu – Cisotti / Miculescu în dreapta, pe Radunovic – Olaru / Cisotti în flancul stâng. Vicecampioana CFR Cluj merge pe Coco – Cordea și Camora – Biliboc. Dar ambele au un început fracturat de sezon intern!

La Dinamo, pe dreapta regăsim perechea Sivis – Armstrong, în vreme ce banda cealaltă e ocupată de Opruț – Musi. Rapidul? În acest moment, Manea – Dobre și Borza – Petrila. În sistemul pus în aplicare începând din această vară de Mirel Rădoi, Universitatea Craiova lasă flancurile în sarcina câte unui jucător, în teorie: un 3-5-2 în care au activat Mihnea Rădulescu și Mora pe dreapta, iar în stânga, alternând la rându-le, în contextul planurilor Superliga versus Conference League, Bancu și Florin Ștefan.

Liderul surprinzător după 14 etape, FC Botoșani, merge pe Ilaș, soluție inclusiv U21, alături de Cîmpanu / Mitrov, iar pe stânga, Țigănașu – Mailat. Iar U Cluj, echipă de play-off sezonul trecut și reprezentantă în cupele europene, îi are pe Mikanovic și Chipciu oameni de bază defensiv, cu Macalou, Postolachi și alte variante încercate până acum pe parte ofensivă.

Sursa foto: Sport Pictures

„Mulți sunt tentați poate să se gândească întâi la ei, dar…”

Cristi Săpunaru, care în străinătate a evoluat pentru FC Porto, Zaragoza, Elche, Kayserispor și Denizlispor, nu ezită când vine vorba de un verdict privind echipa cu cele mai bune benzi din Superliga. Și nu doar prin prisma titularilor zilei, ci privind inclusiv la soluțiile alternative pe care le are această echipă, cu precădere pe zona laterală a defensivei, acolo unde a activat și Săpunaru:

„Din punctul meu de vedere, în acest moment, în mod cert Rapid are cele mai bune benzi din campionatul nostru. Dacă e să ne referim întâi la zona ofensivă, Alex Dobre și Claudiu Petrila mi se par cei mai valoroși și cei mai în formă jucători de acest profil. Iar dacă e să mă întorc la zona defensivă, acolo unde am jucat și eu, cei mai mulți sunt tentați poate să se gândească întâi la Manea și Borza. Cu aceste flancuri, Manea – Dobre (Onea – Dobre, până să se accidenteze Răzvan) și Borza – Petrila, Rapid are cele mai bune benzi din Superliga, sigur. Dar eu cred mai mult decât atât: că Onea, Braun și Bădescu ar merita fiecare să joace titular, și ei alături de Manea și Borza! Deci, în orice configurație, Rapid 100% e răspunsul pentru mine!”